Mihălăşeni – comună europeană mai mult la propriu decât la figurat

Fotografie0242Aflată la graniţa de est a Uniunii Europene, Mihălăşeniul tinde de la an la an să devină o comună europeană în adevăratul sens al cuvântului. După decesul regretatului primar, Radu Avădănii, un Om cu O mare cum se spune, frâiele comunei au fost preluate, cu votul cetăţenilor bineînţeles, de mai tânărul Loredan Gianin Buraga. Un tânăr ambiţios, om de afaceri, care şi-a dorit încă de la începutul mandatului să schimbe în întregime faţa comunei în care locuieşte şi îşi desfăşoară activitatea. Aflat deja la al doilea mandat, Loredan Buraga are deja un portofoliu impresionant de realizări, lucru confirmat de girul localncilor care au numai cuvinte de laudă. Drumuri asfaltate cum nu se gândeau vreodată prea mulţi, şcoli ultramoderne, cămin cultural şi câte şi mai câte. Vârful acestor realizări îl constituie Centrul de Asistenţă Socială de tip After School din satul Sarata.”Din câte cunosc eu, sunt puţine centre de acest gen la nivelul judeţului şi faptul că un număr de 34 de copii stau după orele de curs, au parte de o masă caldă asigurată de primărie, îşi fac temele sunt consiliaţi psihologic, eu consider că este un mare câştig pentru comunitatea noastră”, ne-a declarat primarul Loredan Buraga.Înfiinţarea acestui centru social face parte dintr-un proiect integrat în valoare de 1,8 milioane de euro din fonduri exclusiv europene. Pe lângă proiectul after-school, s-a construit şi o bază sportivă multifuncţională, care are chiar şi instalaţie de nocturnă. Reabilitarea Căminului Cultural şi înfiinţarea unui Muzeu al Satului în incintă, este un alt obiectiv finalizat. Aici trebuie să mai adăugăm faptul că tot în cadrul proiectului compact s-a reuşit şi asfaltarea a 7 km de drum, 3,5 km până la Sarata şi încă 3,5 km până la Negreşti. „Într-adevăr aceste investiţii au schimbat faţa comunei, dar nu vrem să ne oprim aici. Mai avem în plan o serie de proiecte de pe urma cărora vor beneficia locuitorii comunei. Şi aici vreau să mă refer la o investiţie străină pe care vrem să o derulăm pe o suprafaţă de 32 de hectare de teren, în valoare de aproximativ 600 milioane de euro, fiind vorba de montarea de panouri radiante cu infraroşu. Dacă vom reuşi să implementăm acest proiect, investitorul s-a angajat să asigure întreg iluminatul public stradal al comunei, ceea ce nu e de ici de colo”, a concluzionat primarul comunei Mihălăşeni, Loredan Gianin Buraga.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Botosani. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s