Contribuabili de nota 10 la Prăjeni

Gradul de colectare al taxelor şi impozitelor la nivelul comunei Prăjeni depăşeşte 80 de procente, după cum ne-a declarat primarul Alexandru Răileanu. Acest aspect este foarte important la nivelul unei localităţi din mediul rural, ţinând cont de faptul că la ţară contribuabilul este destul de necăjit, iar plata taxelor şi impozitelor nu constituie chiar o prioritate. Comuna Prăjeni este o excepţie de la regulă, primarul fiind încântat şi încrezător în acelaşi timp că, localnicii au spiritul civic foarte bine dezvoltat în pofida faptului că banii nu chiar îi dau afară din casă.”La nivelul comunei nu avem atât de mulţi agenţi economici care să contribuie semnificativ la bugetul local, dar chiar şi aşa împreună cu contribuabilul persoană fizică, care este foarte corect, reuşim să închegăm un buget, nu care să ne permită nu ştiu ce mega investitiţii, dar care ne dă voie să trăim”, ne-a precizat primarul Alexandru Răileanu. În prezent, la Prăjeni sunt câţiva investitori străini care deţin câteva sute de hectare de teren şi care fac parte din categoria contribuabilor corecţi, fiind cu plata taxelor şi impozitelor la zi. În ceea ce priveşte gradul de colectare a dărilor, primarul de Prăjeni ne-a spus că acesta se cifrează la peste 80 la sută, un record în materie, am putea spune noi. „Am ajuns la acest procent de colectare şi datorită faptului că am acordat şi o bonificaţie de 10 la sută celor care şi-au plătit impozitele până la o anumită dată şi acest lucru a contat enorm la buget.Pe lângă marii investitori, în comuna Prăjeni sunt şi mici fermieri care deţin atât suprafeţe de teren, mai mici într-adevăr, dar cu efect în calculul total la nivel de buget.Şeptelul animalier este un alt sector de activitate reprezentativ pentru Prăjeni, creşterea ovinelor constituind un segment important în economia comunităţii. Primarul Răileanu a ţinut să ne ofere câteva nume de gospodari ai comunei cu care se mândreşte şi cu care în orice moment poate ieşi la înaintare. „Este vorba de Aurel Pintilie, un gospodar de nădejde al comunei noastre, care deţine şi lucrează peste 40 de hectare de teren, având şi un parc auto dotat cu utilaje performante. Pe această listă îl putem adăuga şi pe Constantin Mihalciuc, un om de toată isprava, crescător de ovine, un om pe care te poţi baza în orice moment”, a concluzionat primarul comunei Prăjeni, Alexandru Răileanu. Să ştii să-ţi ţii oamenii aproape, să-i faci să plătească taxele şi impozitele locale fără să le considere chiar o corvoadă, chiar dacă în realitate aşa este, este mare lucru. Şi acest fler pe care îl are primarul Răileanu este de apreciat şi nu întâmplător a fost ales cu o majoritate covârşitoare.Jos pălăria domnule primar!

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Botosani. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s